Parlamentul de la Chișinău a aprobat în primă lectură proiectul de lege ce ar permite mai lesne anchetarea și trimiterea în judecată a deputaților suspectați de corupție. Norma prevede că procurorii nu vor mai trebui să ceară permisiunea parlamentului pentru a lua măsuri împotriva deputatului învinuit. În timp ce guvernarea, dominată de PAS, prezintă inițiativa ca fiind o decizie importantă în procesul de reformare a justiției, opoziția atrage atenția că noua lege ar fi abuzivă, că nu ar fi fost supusă dezbaterilor publice și agreată cu experții constituționali europeni. 

Imunitatea deputaților va fi exclusă în cazul infracțiunilor de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare a banilor. Potrivit ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, scopul acestui proiect este prevenirea și combaterea corupției de nivel înalt.

„Proiectul a fost avizat pozitiv și de Curtea Constituțională. Sperăm că se vor găsi voturile necesare pentru a exclude acest „scut” de tragerea la răspundere, care este imunitatea parlamentarului pentru infracțiunile de corupție”, a spus ministrul Sergiu Litvinenco, în ședința guvernului din 18 mai.

Joi, 19 mai, în cadrul ședinței în plen din cadrul parlamentului, deputata PAS Olesea Stamate, șefa Comisiei numiri și imunități, a spus că modificarea este necesară în contextul politicilor de combatere a corupției, pe care guvernarea și le-a asumat ca prioritare.

„Corupția politică e cea care dă tonul și dacă politicienii corupți nu sunt pedepsiți, dau un exemplu prost întregii societăți. Am avut în legislaturile anterioare deputați care au furat din banii publici, care au cumpărat alți deputați sau s-au lăsat cumpărați, fiind protejați inclusiv de imunitate”, a punctat Olesea Stamate. 

De partea cealaltă, deputați PSRM au declarat că limitarea imunității parlamentare ar putea fi folosită împotriva oponenților politici de către actuala guvernare. Deputatul Vlad Bătrîncea a insistat că majoritatea parlamentară vrea să modifice cadrul legal urmând propriul interes politic, amintind că puterea a primit un aviz critic din partea Comisiei de la Veneția în cazul amendării legislației privind evaluarea procurorului general.

„Noi nu putem modifica Constituția ca un joc. Este o lege supremă și există angajamente în cadrul Consiliului Europei și trebuie să fie un aviz al comisiei de la Veneția. Puteți aduce măcar un caz când s-a ridicat imunitatea și s-a făcut ceva? În cazul lui Filat, s-au ridicat sechestrele și el e deținător acum la tot ce a colectat muncind „în beneficiul” țării. Acesta este un exemplu urât. Nu putem modifica Constituția ca un joc. Mai mulți penali nu au imunitate parlamentară, dar nu vedem să lucreze justiția. Peste noapte a apărut atâta încredere, vor fi show-uri politice că se luptă cu corupția”, a punctat deputatul PSRM.

Proiectul de lege propus de fracțiunea PAS urmează să fie votat în lectura a doua. Acesta a fost avizat anterior și de Curtea Constituțională.

Imprimare