
Pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități la justiție, Centru pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) a venit cu inițiativa să evalueze accesibilitatea a 24 clădiri judecătorești din Republica Moldova. Inițiativa CDPD a fost susținută de Consiliul Superior al Magistraturii și de mai mulți președinți ai instanțelor judecătorești din Moldova.
Una dintre primele instanțe judecătorești care au răspuns pozitiv la inițiativa CDPD a fost Curtea de Apel Comrat. Administrația instituției a manifestat deschiderea și interes în abordarea problemei accesibilității pentru persoanele cu dizabilități. Doamna Diacenco Valentina, șefa secretariatului instanței a comunicat: „Pentru accesibilizarea Curții de Apel s-au depus un efort considerabil . În anul 2017 au început lucrările de construcție pentru accesibilizarea clădirii la necesitățile persoanelor cu dizabilități. La intrare în clădire a fost construită rampa de acces, ghișeul de informare cu privire la procesele judiciare a fost coborât la parter pentru a fi accesibil pentru persoanele cu mobilitate redusă, scările din interiorul clădirii au fost transformate în rampă, grupul sanitar a fost accesibilizat. Cu toate acestea, mai avem de lucru pentru adaptarea clădirii la necesitățile persoanelor cu deficiențe de vedere. ”
Instituția întâmpină dificultăți la contractarea serviciilor interpreților în limbajul semnelor, pentru a asigura comunicarea între instanța și participant la proces cu dizabilitate de auz. Conform spuselor doamnei Diacenco, instituția dispune de mijloacele financiare pentru achitarea onorariului pentru serviciile interpreților în limbajul semnelor, însă în Comrat asemenea specialiști nu au fost de găsit.
Activitatea de evaluare a instanței s-a efectuat în baza unui chestionar, elaborat conform cerințelor de accesibilitate în vigoare. În cadrul evaluării s-au descoperit unele neconformități cu normativele de accesibilitate. În baza rezultatelor evaluării, CDPD va întocmi un plan de acțiuni privind accesibilizarea treptată a instanței, inclusiv privind eliminarea neajunsurilor existente.