Când auzim cuvântul „judecătorie” gândul ne duce la acele clădiri cu holuri mici sau cu săli și birouri neîncăpătoare. Această imagine va dispărea până în anul 2027, când toate instanțele de prim nivel vor funcționa în sedii moderne. Cel puțin asta prevede Legea cu privire la reorganizarea instanțelor de judecată, intrată în vigoare din data de 1 ianuarie 2017.

De la începutul anului 2017, pe teritoriul Republicii Moldova funcționează doar 15 judecătorii de fond, patru curți de apel și Curtea Supremă de Justiție. În prezent, acestea sunt compuse din sedii centrale și secundare. Însă, până în anul 2027, toate sediile unei judecătorii trebuie să se regăsească fizic într-o singură clădire (judecătorie), adică în sediu unic. Puține judecătorii au în prezent un sediu unic, așa cum prevede reforma instanțelor de judecată. Planul autorităților este să construiască sedii noi (unice) sau să renoveze sedii vechi, unde vor fi amplasate toate sediile curente ale unei judecătorii.

Cum vor arăta sediile unice?

Ca să vă imaginați ce înseamnă un sediu unic al unei judecătoriilor, putem lua exemplul Judecătoriei Ungheni, care este amplasată pe strada Națională 10/1, or. Ungheni. Instanța este formată din fosta Judecătorie Ungheni și fosta Judecătorie Nisporeni, având sediul în orașul Ungheni.

Sursa: Judecătoria Ungheni
Sursa: Judecătoria Ungheni

Palatul Justiției, așa cum a primit denumirea, funcționează din luna februarie 2018. Locuitorii din raioanele Nisporeni și Ungheni trebuie să ajungă la Judecătoria Ungheni, pentru a-și apăra drepturile și interesele.

Sursa: Judecătoria Ungheni

Imobilul în care muncesc judecătorii din fostele instanțe din Nisporeni și Ungheni, este primul construit în contextul optimizării hărții judecătorești a Republicii Moldova. Sediul unic are șapte nivele și o suprafață totală de 4.620 de metri pătrați. Judecătoria Ungheni are opt săli de judecată, dotate cu echipament modern, o cameră special amenajată pentru minori, un birou de mediere și patru celule de detenție. La fel, imobilul are birouri pentru procurori, avocați, mediatori și pentru presă. Costurile pentru construcția judecătoriei au fost de 60 de milioane de lei.

În viitorul apropiat și Judecătoria Edineț, care are în prezent sedii în Briceni, Dondușeni și Ocnița, se va muta în sediu unic. Imobilul urmează să fie construit pe un teren amplasat pe Șoseaua Bucovina, nr.33/1, or. Briceni. Guvernul a transmis terenul din gestiunea autorităților municipale, în gestiunea Ministerului Justiției. Imobilul, care va depăși suprafața de 5,000 de metri pătrați, va găzdui peste 100 de persoane care muncesc în instanță.

Anterior, autoritățile au anunțat că a fost identificat un teren pentru construcția judecătoriei Orhei și urma să fie identificat și pentru instanța din Căușeni. Asta după ce au fost efectuate toate expertizele necesare pentru construcția noilor clădiri. Construcția sediilor pentru aceste judecătorii va începe de anul viitor. În proiectul bugetului de stat pentru anul 2019 sunt prevăzute 60 de milioane de lei pentru construcția sediilor unice ale judecătoriilor: Cahul, Căușeni, Edineț, Hîncești și Orhei. Alte 2,5 milioane de lei vor fi alocate pentru reconstrucția clădirii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Din suma de 60 de milioane de lei, vor fi alocate câte 10 milioane de lei pentru judecătoriile Cahul, Căușeni și Edineț, și câte 15 milioane de lei pentru instanțele Hîncești și Orhei.

Procesul de construcție sau renovare a noilor sedii pentru toate instanțele optimizate trebuie să se producă în următorii ani, așa cum spune și legislația. Prin urmare, până în 2027 vor fi identificate terenuri, vor fi efectuate expertizele necesare și vor fi construite/renovate imobilele, astfel încât angajații sistemului judecătoresc să muncească în condiții decente.

Amintim că, în urma reorganizării sistemului judecătoresc, din cele 51 de instanțe judecătorești, care au existat, au fost formate 20 judecătorii. Imediat după intrarea în vigoare a început procesul de construcție și renovare a sediilor celor 15 instanțe de judecată de prim nivel. Cheltuielile se ridică la aproximativ 1,7 miliarde de lei.

Noile sedii vor fi dotate și cu rampe de acces pentru persoanele cu necesități locomotorii speciale. Prin urmare, ei nu vor întâmpina dificultăți atunci când va trebui să acceseze clădirea instanței ca să-și apere drepturile în instanță.

Imprimare