„Republica Moldova trebuie să profite din plin de momentul favorabil de acum pentru a obţine succesul în procesul de integrare europeană”, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe al Lituaniei, Mantas Adomenas, în cadrul Forumul anual de integrare europeană de la Chişinău, organizat pe 13 decembrie.
De asemenea, oficialul lituanian consideră că, în ciuda prezenţei unor riscuri grave – războiul din Ucraina şi războiul hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova, autoritățile de la Chișinău au reuşit să obţină un succes semnificativ. „Salutăm progresul Republicii Moldova în domeniul reformei justiţiei, al luptei împotriva corupţiei şi al depolitizării instituţiilor. Aceste lucruri sunt importante nu doar în procesul de integrare europeană, ci şi în asigurarea stabilităţii statului pentru viitorul ţării. Accentul trebuie pus pe reforme. Şi Lituania, ca stat membru al UE, sprijină şi dă dovadă de solidaritate deplină cu Moldova”, a spus Adomenas.
Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a menționat în cadrul evenimentului că acordarea statutului de stat-candidat demonstrează ireversibilitatea transformării Moldovei „într-un stat european modern, prosper, bine guvernat, cu o economie rezilientă și o justiție independentă”.
„Această nouă postură reprezintă, în primul rând, o garanție a ireversibilității drumului nostru de transformare a Republicii Moldova într-un stat european modern, prosper, bine guvernat, cu o economie rezilientă și o justiție independentă – un obiectiv al unei întregi generații, care depășește limitele temporale ale unui ciclu politic. Pentru prima dată de la dobândirea independenței, avem un veritabil proiect de țară, pe care avem datoria istorică să îl ducem la bun sfârșit, spre binele tuturor oamenilor de pe acest pământ”, a spus Natalia Gavrilița.
În luna martie, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. La 17 iunie, Comisia Europeană a emis avizul cu privire la cererea de aderare, iar la 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.