Parlamentul de la Chișinău a votat instituirea unui Fond de reducere a vulnerabilității energetice, care va avea drept obiectiv inclusiv sporirea eficienței energetice a țării și punerea în aplicare a măsurilor de protecție a consumatorilor cu venituri modeste.
Astfel, printre măsurile de protecție socială se regăsesc compensațiile lunare pentru: achitarea facturilor la energie sub formă de ajutor financiar; acoperirea unei părți din cheltuielile la consumul de energie termică în sistem centralizat, la consumul de energie electrică și/sau gaze naturale; schimbarea ferestrelor, modernizarea sistemelor individuale de încălzire, termoizolarea locuințelor, conform programului de acordare a subvențiilor pentru înlocuirea aparatelor electrocasnice.
Gestionarea mecanismului de acordare a subvențiilor la energie și acumularea informațiilor documentate privind parametrii de vulnerabilitate energetică a consumatorilor casnici va fi asigurată prin intermediul Sistemului informațional „Vulnerabilitatea energetică”, posesor al căruia va fi Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Totodată, proiectul prevede că, în cazul în care se va depista că persoana a obținut suportul financiar neîntemeiat, aceasta va fi obligată să restituie integral sumele primite.
Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, citat de agenția de știri IPN spune că, de anul acesta, se va ține cont de mai mulți factori la stabilirea volumului compensației oferite.
„Proiectul de lege presupune cinci categorii de vulnerabilitate energetică în care vor fi împărțiți cetățenii Republicii Moldova, în funcție de componența familiei, de venit, de sursa de energie pe care o utilizează”, a precizat Dan Perciun.
La finele lunii august, Parlamentul de la Chișinău a votat, în cadrul unei sesiuni extraordinare, majorarea cu jumătate de miliard de lei a fondului din care vor fi acordate compensații lunare populației pentru achitarea facturilor la energie.
Rectificarea bugetară, care mai trebuie adoptată în lectură finală și promulgată de șefa statului, prevede compensații lunare care vor fi acordate cetățenilor începând cu luna noiembrie, iar Fondul are în prezent o valoare totală de 870 milioane de lei.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Marcel Spatari, Ministrul muncii și protecției sociale, a spus că din totalul de 870 de milioane de lei, vor fi compensate doar facturile pentru luna noiembrie, care se achită în decembrie. Compensarea facturilor pentru decembrie – martie ar urma să fie incluse în bugetul pe anul viitor.
„La nivelul actual al prețurilor la resursele energetice, compensațiile pentru sezonul rece ar putea să se ridice în total la peste 5 miliarde de lei”, a spus Marcel Spatari.
În sezonul rece trecut, guvernul a cheltuit aproape 2 miliarde de lei și a compensat cheltuielile sporite pentru gaze și căldură pentru toți consumatorii casnici și, parțial, pentru agenții economici.