Corupția, incompetența și impunitatea sunt cele mai mari probleme din sistemul de justiție, este constatarea mai multor experți, diplomați străini și oficiali prezenți la Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”, ce a avut loc între 18 și 19 noiembrie la Chișinău. 

Discuțiile s-au axat, mai ales, pe necesitatea unor schimbări iminente în domeniu. 

Prezentă la eveniment, președinta Maia Sandu a vorbit despre nevoia unei evaluări profesionale a judecătorilor și procurorilor, insistând că aceasta este aproape singura cale pentru curățarea sistemului justiției de persoane compromise sau neprofesioniste.

„Corupția distorsionează valorile noastre și ne oferă modele strâmbe, după care se conduc azi unii tineri și adulți laolaltă. Unii oameni nu mai prețuiesc educația și munca în calea lor spre o viață îndestulată. Aleg, în schimb, câștigul ușor și rapid, de multe ori ilegal sau la limita legii, aleg schemele de corupție sau evaziunea fiscală. Acest proces periculos erodează baza morală a societății noastre și trebuie oprit”, a declarat președinta Maia Sandu.

La începutul săptămânii trecute (luni, 15 noiembrie), Ministerul Justiției a publicat proiectul de Concept privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Astfel, ministerul propune ca evaluarea să fie făcută de trei entități: o misiune internațională de monitorizare, o comisie de evaluare şi un colegiu de apel. Rapoartele finale ar urma să fie aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi, respectiv, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Misiunea de monitorizare va avea rolul de supraveghetor şi va ajuta la motivarea deciziilor comisiei de evaluare. Potrivit conceptului, evaluarea propriu-zisă va presupune analiza integrităţii, a veniturilor legal declarate şi a cheltuielilor celor supuşi controlului, inclusiv membrilor de familie şi celor de la care, eventual, au primit donaţii. Dacă se vor constata neconcordanţe, acest fapt va deveni temei pentru destituirea din post.

O măsură mai „radicală”, dar necesară

În cadrul Forumului de reformare a justiției și combaterea corupției, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a admis că evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor reprezintă o măsură mai „radicală”, dar a insistat că e una necesară în condițiile în care precedentele tentative de reformă nu au dat rezultate.

„Ar fi fost mai simplu pentru noi să facem anumite ajustări pe sistemul existent și să mergem cu ele înainte. Însă, din păcate, intervenția pe dinafară este, probabil, unica care poate aduce o reformă adevărată. Încercări de a schimba lucrurile în interior au mai fost și ele nu au dat rezultate. De aceea, acum suntem nevoiți să intervenim prin intermediul acestei evaluări externe extraordinare a judecătorilor și procurorilor”, a explicat ministrul Litvinenco. 

Ministrul Justiției s-a referit și la procesul de alegere a membrilor CSM și CSP. „Ne gândim să propunem un filtru (…) să ne asigurăm că toți candidații respectă criteriile minime de integritate”, a precizat Sergiu Litvinenco.

La rândul său, Simona Granata-Menghini, directoare-secretar la Comisia de la Veneția, a menționat în cadrul luării sale de cuvânt la Forum că partenerii occidentali ai R. Moldova urmăresc îndeaproape reformarea sectorului justiției și procuraturii. Comisa de la Veneția a adoptat șase opinii în anii 2019-2020. Încă două opinii sunt în proces de pregătire. Acestea se referă la modificarea Legii cu privire la procuratură, la cerințele față de candidații la funcția de membru al CSM și CSP și la evaluarea integrității și profesionalismului judecătorilor și procurorilor.

„S-a vorbit foarte mult despre independența justiției în Moldova și noi cu toții suntem de acord că independența este o trăsătură indispensabilă a sectorului justiției într-un stat modern și democratic. Vrem să accentuăm de la bun început că noi dorim să vedem nu doar independența justiției ca o combinație a unor formulări foarte reușite a prevederilor din Constituție, ci trebuie să o vedem, mai întâi de toate, ca o cheie spre realizarea aspirațiilor fiecărui cetățean al Moldovei de a-și proteja drepturile”, a menționat Simona Granata-Menghini.

Trebuie să corespundă standardelor internaționale și europene.

Fără a pune la îndoială necesitatea reformei în justiție și luptei anticorupție, Ambasadorul Uniunii Europene, Jānis Mažeiks, a atras atenția că schimbările trebuie promovate respectând standardele internaționale, principiul transparenței și al consultării publice. „Situația din justiție nu mai poate continua așa și avem nevoie de acțiuni rapide. Cu o agendă de reforme atât de ambițioasă, precum evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor pentru a elimina corupția, autoritățile au o sarcină dificilă în fața lor. Asta deoarece trebuie să rezolve atât problemele structurale, cât și să satisfacă dorința oamenilor de a vedea schimbări pe termen scurt. Orice reformă trebuie să corespundă standardelor internaționale și europene. De asemenea, trebuie să fie explicată poporului moldovean, grupurilor și instituțiilor vizate, societatea civilă trebuie să fie implicată în acest proces”, a declarat ambasadorul UE la Chișinău.

Jānis Mažeiks: Reforma este urgentă, dar nu trebuie să fie grăbită. Noi nu vom obosi să repetăm că finalizarea anchetei fraudei bancare rămâne principalul examen pe care trebuie să-l treacă sistemul de justiție din R. Moldova”.


Jānis Mažeiks a mai subliniat că principala provocare pentru autorităţile de la Chișinău, în contextul reformării sistemului de justiţie, este ducerea până la capăt a anchetei fraudei bancare, restituirea banilor scoşi din R. Moldova şi pedepsirea celor responsabili.

Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” este organizat al treilea an consecutiv de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, în parteneriat cu Guvernul R. Moldova și cu susținerea financiară a Suediei. Evenimentul este gândit ca o platformă transparentă și profesionistă de discuții cu scopul de a identifica cele mai bune direcții și soluții pentru reformarea justiției și combaterea corupției.

Imprimare